Tincuța Horonceanu Bernevic a publicat, pânã în prezent, opt
cãrți: „Vitrina în care dorm mirii“
(poezie), „Poezii pentru Tudorel“, „Zâmbește copilãrie! poezii pentru copii“,
„Strigãtul ca o punte“ (poezie), „Cartea bunicilor mei“ (poezii pentru
copii), „Copilul furnicã“ (prozã), „33 de poezii șoptite“ și volumul spre
care ne vom îndrepta în continuare atenția: „Prozã scurtã. Punct“ (Ed. „eLiteratura“, București, 2016). Tincuța
Horonceanu Bernevic, consacratã ca poetã, în ultima vreme uimește prin
scrierile sale în prozã, demonstrând certe virtuți stilistice, povestirile sale
impresioneazã atât prin originalitate, cât și prin diversitate. Elementele
inedite genereazã autentice efecte de surprizã. Autoarea conduce foarte bine
dialogurile, dar fire meditativã și interiorizatã, le întrerupe adesea lãsând
sã respire dialogul interior. Descrierile din naturã ilustreazã potrivit
trãirile personajelor: „Înserarea se lãsa
ușor, ca o mãtase foșnitoare peste Lunca Tazlãului. Stelele se aprindeau timide
pe cer, iar vântul adia rãcoros dinspre râu. Era o searã atât de romanticã!
Ilaria simțea nevoia sã plângã. Sã se opreascã acolo, în mijlocul drumului, și
sã plângã pânã când furtuna iscatã în pieptul ei de vestea cã picase admiterea
avea sã se domoleascã.“ Fragmentul este desprins din povestirea „Oli
Chiorul“. Oli Chiorul se numãrã printre personajele pitorești ce populeazã
cartea. Dar poveștile de viațã au drept eroi și oameni obișnuiți, notabilã este
credibilitatea lor. Fãrã a da impresia de eterogen, pentru cã narațiunea se
face mereu pe un ton calm, volumul se caracterizeazã prin valențe duble:
conține proze realiste, dar și nuvele fantastice (fantasticul are pondere mai
mare). Întâmplãrile se succed logic, sunt coerente și au cursivitate. Fluențã
au și povestirile suprarealiste, chiar și atunci când lucrurile parcã încep sã
o ia razna și frizeazã absurdul. Deznodãmântul uneori este în cheie optimistã,
alteori dimpotrivã, tragicul triumfã. La un ritm bun contribuie și umorul
inteligent, ironia, uneori finã, alteori usturãtoare pânã la atingerea unor
note sarcastice, cum se-ntâmplã în schița „La început a fost... iubirea“, care
ilustreazã inechitatea de gen în viața de familie. Tincuța Horonceanu Bernevic
se dovedește un fin psiholog, un transfer (sau furt?) de identitate este
prezentat în „Cumpãrãm pãr“. Dar cele mai seducãtoare texte sunt acele povești
ce se desfãșoarã în universuri paralele, în care magicul respirã prin toți
porii. Epicã, enigmaticã, aflatã la granița dintre fantastic și sf, „Pãdurea de
salcâmi“ este în esențã o superbã metaforã a iubirii. Elemente sf identificãm
și în „Igor și moartea“, nuvelã oarecum afinã, prin oniricul sãu și nu numai,
cu cea mai recentã carte a lui Dan Perșa, „Înapoi pe Solaris“. Într-un timp
viitor, în „Igor și moartea“, telefoanele mobile sunt interzise, în romanul lui
Dan Perșa se vorbește de o revoltã a tradiționaliștilor, care a stopat voit
evoluția tehnologiei. Alte fragmente, cum ar fi și cele din „Taximetristul“,
„Casa de cãrãmidã“ sau „Așa voi face!“ m-au dus cu gândul la proza minimalistã
a Lydiei Davis, de care totuși Tincuța Bernevic se deosebește fundamental prin
plusul de emoție. De o sensibilitate aparte sunt cele câteva discrete trimiteri
la drama sa personalã, cea a pierderii copilului. „O zi de 1 iunie“ este
istoria unei întâmlãri triste, dar luminozitãțile ce se strecoarã anuleazã
orice accent melodramatic. Cititorul înțelege și rãmâne impresionat de durerea
sfâșietoare relevatã. Sunt multe povestiri antologabile, dacã ar fi sã fac o
selecție personalã m-aș opri la: „Vânzãtorul de mere“, „Cumpãrãm pãr“, „Pãdurea
de salcâmi“, „Igor și moartea“, „O zi de 1 iunie“, „Zece pâini“, „Hormoniada“,
„Nuielușa de alun“, „Omulețul din puzzle“, iar una dintre ele poate ar fi putut
împrumuta cãrții un titlu mai inspirat pentru un foarte reușit volum de prozã
scurtã.
Violeta SAVU- Revista Ateneu, aprilie, 2017
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2017_04net.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu