Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, atunci vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi! (părintele Arsenie Boca)

joi, 27 iulie 2017

Violeta Savu despre Proză scurtă. Punct



Tincuța Horonceanu Bernevic a publicat, pânã în prezent, opt cãrți: „Vitrina în care dorm mirii“ (poezie), „Poezii pentru Tudorel“, „Zâmbește copilãrie! poezii pentru copii“, „Strigãtul ca o punte“ (poezie), „Cartea bunicilor mei“ (poezii pentru copii), „Copilul furnicã“ (prozã), „33 de poezii șoptite“ și volumul spre care ne vom îndrepta în continuare atenția: „Prozã scurtã. Punct“ (Ed. „eLiteratura“, București, 2016). Tincuța Horonceanu Bernevic, consacratã ca poetã, în ultima vreme uimește prin scrierile sale în prozã, demonstrând certe virtuți stilistice, povestirile sale impresioneazã atât prin originalitate, cât și prin diversitate. Elementele inedite genereazã autentice efecte de surprizã. Autoarea conduce foarte bine dialogurile, dar fire meditativã și interiorizatã, le întrerupe adesea lãsând sã respire dialogul interior. Descrierile din naturã ilustreazã potrivit trãirile personajelor: „Înserarea se lãsa ușor, ca o mãtase foșnitoare peste Lunca Tazlãului. Stelele se aprindeau timide pe cer, iar vântul adia rãcoros dinspre râu. Era o searã atât de romanticã! Ilaria simțea nevoia sã plângã. Sã se opreascã acolo, în mijlocul drumului, și sã plângã pânã când furtuna iscatã în pieptul ei de vestea cã picase admiterea avea sã se domoleascã.“ Fragmentul este desprins din povestirea „Oli Chiorul“. Oli Chiorul se numãrã printre personajele pitorești ce populeazã cartea. Dar poveștile de viațã au drept eroi și oameni obișnuiți, notabilã este credibilitatea lor. Fãrã a da impresia de eterogen, pentru cã narațiunea se face mereu pe un ton calm, volumul se caracterizeazã prin valențe duble: conține proze realiste, dar și nuvele fantastice (fantasticul are pondere mai mare). Întâmplãrile se succed logic, sunt coerente și au cursivitate. Fluențã au și povestirile suprarealiste, chiar și atunci când lucrurile parcã încep sã o ia razna și frizeazã absurdul. Deznodãmântul uneori este în cheie optimistã, alteori dimpotrivã, tragicul triumfã. La un ritm bun contribuie și umorul inteligent, ironia, uneori finã, alteori usturãtoare pânã la atingerea unor note sarcastice, cum se-ntâmplã în schița „La început a fost... iubirea“, care ilustreazã inechitatea de gen în viața de familie. Tincuța Horonceanu Bernevic se dovedește un fin psiholog, un transfer (sau furt?) de identitate este prezentat în „Cumpãrãm pãr“. Dar cele mai seducãtoare texte sunt acele povești ce se desfãșoarã în universuri paralele, în care magicul respirã prin toți porii. Epicã, enigmaticã, aflatã la granița dintre fantastic și sf, „Pãdurea de salcâmi“ este în esențã o superbã metaforã a iubirii. Elemente sf identificãm și în „Igor și moartea“, nuvelã oarecum afinã, prin oniricul sãu și nu numai, cu cea mai recentã carte a lui Dan Perșa, „Înapoi pe Solaris“. Într-un timp viitor, în „Igor și moartea“, telefoanele mobile sunt interzise, în romanul lui Dan Perșa se vorbește de o revoltã a tradiționaliștilor, care a stopat voit evoluția tehnologiei. Alte fragmente, cum ar fi și cele din „Taximetristul“, „Casa de cãrãmidã“ sau „Așa voi face!“ m-au dus cu gândul la proza minimalistã a Lydiei Davis, de care totuși Tincuța Bernevic se deosebește fundamental prin plusul de emoție. De o sensibilitate aparte sunt cele câteva discrete trimiteri la drama sa personalã, cea a pierderii copilului. „O zi de 1 iunie“ este istoria unei întâmlãri triste, dar luminozitãțile ce se strecoarã anuleazã orice accent melodramatic. Cititorul înțelege și rãmâne impresionat de durerea sfâșietoare relevatã. Sunt multe povestiri antologabile, dacã ar fi sã fac o selecție personalã m-aș opri la: „Vânzãtorul de mere“, „Cumpãrãm pãr“, „Pãdurea de salcâmi“, „Igor și moartea“, „O zi de 1 iunie“, „Zece pâini“, „Hormoniada“, „Nuielușa de alun“, „Omulețul din puzzle“, iar una dintre ele poate ar fi putut împrumuta cãrții un titlu mai inspirat pentru un foarte reușit volum de prozã scurtã. 

Violeta SAVU- Revista Ateneu, aprilie, 2017
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2017_04net.pdf

Poezii pentru copii ca tine

Editura Eurostampa, Timișoara, 2017


luni, 24 iulie 2017

Valeria Manta-Tăicuțu despre Proză scurtă. Punct



Puteți comanda cărțile mele aici!

Punct și de la capăt - Valeria Manta-Tăicuțu (Revista Plumb, nr 6, iunie 2017)

După câteva cărți pentru copii, bine primite de public, dar și de criticii literari ai momentului (dovadă, în acest sens, fiind nenumăratele premii decernate de organizatorii unor festivaluri importante), T i n c u ț a H o r o n c e a n u Bernevic scoate un volum de proză scurtă, interesant prin conținut și prin tehnicile narative abordate. În general, autoarea băcăuană se situează într-o perspectivă fals-subiectivă, apelând la un narator care poate fi un tânăr în vizită la muzeu („T+I=Love”), o fată obișnuită, pe care un gest făcut din sărăcie o transformă în starletă („Cumpărăm păr”), o mamă cu copil bolnav de leucemie („O zi de 1 Iunie”) ș.a.m.d., adică oameni obișnuiți, care trec prin secvențe decupate dintr-o existență cenușie, cu orizont limitat. Personajele, în bună parte învinși de necazuri, trăind într-un spațiu închis, bolnavi (la minte și la trup), funcționari mărunți, tineri la început de carieră, cupluri încă nesudate, tinere cu aspirații modeste, se mișcă de parcă altcineva le-ar dicta mișcările, resemnate, incapabile de revoltă, fiecare având ceva din structura „omului de la lumânări”, care „Lucrează ca o furnică într-un mușuroi invizibil. Fără comentarii, fără explicații!” (pag. 108). În câteva schițe, perspectiva este obiectivă („Igor și moartea”, „Hormoniada”, „Mica oloagă” etc.), deși mărcile subiectivității există în compasiunea ghicită a autoarei pentru cei aflați în suferință, pe patul de boală ori de moarte. Nu s-ar putea spune că Tincuța Horonceanu Bernevic este o scriitoare sentimentală, amatoare de exaltări ori lamentații; dimpotrivă, avem de-a face cu o prozatoare care pare să-și fi găsit deja propriul stil, capabilă să construiască un discurs narativ curățat de balast, în care mai important este ceea ce se comunică, nu fraza forjată. Proza scurtă propusă spre lectură pornește, în general, de la un gest banal – un drum cu autobuzul, o plimbare prin parc, o vizită la muzeu, o excursie în pădure, întoarcerea de la serviciu, rutina zilnică a unei gospodine sau a unui slujbaș mărunt prin instituții fără importanță, pentru ca, în mod surprinzător, să se producă o ruptură în real, astfel că cititorul se vede pus în situația de a pătrunde, când se așteaptă mai puțin, în fantastic. Igor, din povestirea deja citată, are o boală incurabilă: prin vis, intră într-o altă realitate, călătorește - și rămâne – în viitor, singurul loc unde se poate vindeca; în „Zece pâini”, Șofran călătorește din viață spre moarte și înapoi; tânăra din „Vânzătorul de mere” începe să vadă enorm și să simtă monstruos, exacerbarea simțurilor (are vedenii și auzenii) plecând de la un gest banal, dar încărcat de semnificații. Tincuța Horonceanu Bernevic experimentează atât proza de tip realist, cât și proza fantastică ori pe cea cu tentă umoristică („Lică”, „Cerceii fermecați”, „Nuielușa de alun”); ea poate scrie, deopotrivă, foaia de temperatură a unui bolnav sau o tabletă comică, poate construi, cu aceeași siguranță în tăietura frazei, o situație dramatică sau una cu semnificații mito-poetice. Indiferent de vârstă, sex ori stare socială, personajele din „Proză scurtă. Punct” sunt în stare să evadeze, prin vis, prin joc, ori numai cu gândul, din realitatea imediată într-un loc imaginar, întotdeauna mai bun decât lumea în care trăiesc. Tânăra din „Omulețul din puzzle”, măcinată de singurătate, nu-și împietrește sufletul, nu-și plânge de milă, nu caută soluții spectaculoase de salvare. Când trece pragul unei librării - și o face des – este ca și când ar începe să construiască alt univers, plin de grădini care pleacă de pe cartoane colorate și prind viață în chip miraculos: „N-am mai reușit să fac omulețul la loc. Mi-a rămas doar grădina de trandafiri din fața blocului, pe care o îngrijesc cu drag. Trandafirii înfloresc de câte ori le spun: Bună dimineața! Vecinii nu vor ști niciodată că sunt trandafiri din puzzle!” (pag. 136). Tincuța Horonceanu Bernevic se află la începutul carierei de prozatoare și, după cum o demonstrează schițele/ povestirile din „Proză scurtă. Punct”, ea va scrie în continuare, abordând, probabil, și specii epice de mai mari dimensiuni (nuvelă, chiar și roman), pentru că are tot ce-i trebuie: spirit de observație, o mare capacitate de analiză și sinteză, bun-gust și, nu în ultimul rând, talent.

Tincuța Horonceanu Bernevic: Proză scurtă. Punct , eLiteratura, 2016

https://usrbacau.ro/wp-content/uploads/2017/06/Nr.-6-iunie-2017_Layout-1.pdf-2-15.pdf

marți, 27 iunie 2017

Anotimpul păpușilor, Editura Singur, 2017


...ca un harbuz copt
port în mine zahărul ploilor
mă pitesc în coşul căruţei
vocea ţiganului îmi vinde fraţii mei verzi
dacă vei da doi bănuţi pentru mine
îţi voi îmbrăca inima
în aroma de harbuz tânăr
şi poate te vei îndrăgosti de mine
măcar toamna
când plesneşte coaja de atâta iubire
 








marți, 17 ianuarie 2017

Literatură pentru copii - Copilul furnică


Copilul Furnică, o poveste printre poveşti de Violeta Savu

Copilul furnică - o carte fabuloasă scrisă de Tincuţa Horonceanu Bernevic
Povestea Copilului Furnică m-a dus la un moment dat cu gândul la povestea „Regina albinelor” (Fraţii Grimm), în care dacă-mi aduc bine aminte, apare la un moment dat, o crăiasă a furnicilor. În plus, acţiunile ambelor poveşti respectă principiul „bine faci, bine găseşti”. Alice din Ţara Minunilor bea dintr-o sticluţă şi se micşorează sau gustă dintr-un cozonac şi dimensiunile ei se măresc. Când se afla în trupul de furnică, băieţelul Alikan dacă tuşeşte devine din ce în ce mai mare, ajungând la dimensiuni impresionabile. Însă întreaga istorie a lui Alikan poate fi citită şi în cheie simbolică, un cititor matur se va lăsa impresionat de dramatismul inclus în conţinut. Întâmplările prin care trece personajul principal pot fi transpunerile din visele avute în stările febrile cât timp a zăcut. Începând cu vizita eroului în cimitir şi înţepăturile furnicilor bătăuşe, totul ar putea fi doar un vis. De aceea consider că ar fi interesantă şi o evaluare a textului din perspectivă suprarealistă. Metamorfoza şi visele zbuciumate m-au dus cu gândul la Kafka. Dar în principal, cartea se adresează copiiilor şi poate fi citită ca un roman de aventuri.

Din punct de vedere al tehnicii literare, Tincuţa Horonceanu Bernevic construieşte foarte bine povestea, existând o interferenţă continuă între planul real şi cel imaginar. Ca modalitate artistică, foloseşte ingenios personificarea şi hiperbola. Un mijloc prin care rezolvă conflictul între bine şi rău este antiteza. Răul este întruchipat de prinţesa Yarinda, regina furnicilor-cameleon. Algun reprezintă binele şi frumosul, având totodată şi un caracter sacru. Intriga poliţistă pigmentată de umorul inteligent şi ironia fină determină desfăşurarea acţiunii într-un ritm alert. Dar registrele sunt schimbate cu măiestrie şi paginile antrenante sunt succedate de fragmente încărcate de lirism. [...]
În esenţă, am sentimentul că povestea „Copilul-furnică” ar fi fost şi pe placul lui G. Călinescu care afirma: „A ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta este secretul marilor lecturi pentru tineret”. Din punctul meu de vedere, „Copilul-furnică” este o carte fascinantă şi am convingerea că îşi va câştiga mulţi admiratori în rândul cititorilor de toate vârstele.

(fragmente dintr-un comentariu mai amplu, publicat în Revista Ateneu, noiembrie decembrie 2013., p. 6) 
http://violetabluemoon.blogspot.ro/2013/12/copilul-furnica-o-poveste-printre.html 

Copilul furnică în presă

 http://iulianaroca.ro/2016/11/16/gaudeamus-pentru-copii/


Pentru comenzi: editura eLiteratura, tel. 021 260 012; 

 0722 156 408  

sau  info@ epublishers.info

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Torturi de iarnă

Ceva dulce pe masa de sărbători

Tort Trio ciocolate cu ornamente de ciocolată

Torturi Diplomat cu ornamente din marțipan

Rulade Diplomat


Frunze din marțipan

Crăciunițe din marțipan

Fulgi de zăpadă

Ornamente de sezon

Fulgi și flori

miercuri, 21 decembrie 2016

Crăciun cu mama



Dai trei ture de parcare până găsești un loc. După ce-ai parcat, aproape că nu ai cum să mai ieși din mașină, dar te strecori, că așa-i de Crăciun.  În orice magazin ai merge, e plin. Te gândești că se dă ceva de pomană de se înghesuie lumea așa. Cumperi lista kilometrică din mână și mai adaugi câte ceva, că poate trebuie.
După ce ajungi acasă, îți dai seama că n-o să ai timp nici pentru despachetat, darămite pentru preparat minunățiile  pe care tu ți le dorești. Și arunci în debara și prin frigider produsele, cu gândul cel bun, și vor sta acolo cuminți, peste termenul de garanție, nedesfăcute, că așa-i de Crăciun.
Autobuzele nu vin mai repede. Și atunci când vin, ți se rup hainele de pe tine, în aglomerație. Lumea e nerăbdătoare, lumea e grăbită. Unii merg la biserică, la spovedit, dar asta nu-i împiedică să te ghiontească, unii caută brazi, alții oferte, cerșetorii caută un bănuț în plus, bătrânii caută un loc pe scaun, tinerii caută pe google, toată lumea caută ceva. Lumea nu mai vede iarna care cade din ceruri, ci numai vitrinele colorate. Că așa-i de Crăciun.
Mă privesc în oglindă, obrajii sunt tot umflați după cele trei extracții din decembrie. Bruma de putere pe care o mai aveam, să înfrunt Crăciunul, a rămas în cabinetul stomatologic. În fața oglinzii mă văd eterică, mică, plânsă, și mă tem că Moș Crăciun va veni numai cu algocalmin și multă tristețe. Nu am brad, că n-am unde-l pune. Câteva coșulețe cu bomboane, câteva portocale și gingia care zvâcnește. Și larma orașului, și nebunia de pe străzi, și multă gălăgie, și nimeni care să vorbească șoptit.
O hotărâre luată într-o clipă. Mașina iese grăbită din orașul supraîncărcat, ca din miezul unei tornade. În vârful unui deal, albit de zăpadă, ne așteaptă o căsuță primitoare, ca într-o poveste de frații Grimm. Căsuța e curată și are un brăduț care răspândește aromă de cetină. Și mama ne așteaptă cu atâta bucurie, că râde și ne îmbrățișează cu cele mai lungi brațe din lume. În căsuță e liniște apăsătoare. Dacă stai cuminte, vezi la geam nămeții albi, cum împrăștie liniște de jur împrejur și nimeni nu deranjează albul tăcerii.
Simt că am intrat în Împărăția lui Moș Crăciun. Miroase a sarmale, a brad și a acceptare. A copilărie și a regăsire. Nu-mi amintesc ce era în pachetele de sub brad, habar nu am câte cadouri am primit atunci, știu doar că în casa curată și pregătită de sărbătoare, mama m-a primit cu brațele deschise și m-a învăluit în  cea mai binefăcătoare liniște, pe care am considerat-o în taină, cadoul meu de la Moș Crăciun!

luni, 19 decembrie 2016

Marea lor



  Gândurile îmi trec neobosite prin cap. Nu mă pot opri din gândit. Muzica se aude discret în mașină, apoi nu se mai aude deloc. Când s-a oprit? De ce s-a oprit?
A, m-am prins, am ajuns în vamă. El trece prin geamul mașinii actele, către vameșul cu mustață. Eu privesc în gol. Sunt obosită. El se agită lângă mine și îmi spune ceva. Cuvintele trec pe lângă urechea mea. Atunci mă atinge pe mână ca să mă facă atentă. Îl privesc. Realizez că spre mine se uitau toți și îmi vorbeau toți odată. Tare! Numai eu nu auzeam.
Okelar, doamna, va rog! spune vameșul într-o română stâlcită.
Ce vrea? întreb eu nedumerită.
Dă-ți jos ochelarii, îmi spune el repede.
Aaaa, m-am prins eu, să vadă de-s aia din buletin. Desigur, desigur, repet în timp ce-mi dau ochelarii jos.
Ok, spune vameșul, confruntându-mă direct cu poza din act, e bine! Treceț!
Și trecem. Fără probleme.
Drumul e bun. Cu marea în stânga noastră, mai mult bănuită decât văzută, ascultăm vocea gps-ului care ne spune mereu cât de ușor trebuie să virăm. Peste 200 de metri virați ușor la dreapta. Și, ascultători, virăm la dreapta. De fapt nu virăm, eu virez numai în mintea mea, virează cu adevărat numai el, că are volanul în mâini. Și totul e bine. Pentru siguranță, am notițele în poală, cu toate localitățile prin care va fi să trecem. Și deocamdată, totul decurge firesc.
Apoi virați la stânga, și virați la stânga.
Asta ce vrea să însemne? În stânga nu e nimic. Bălării. Verdeață.
Poate că glumește. Sau nu.
Acum virați la stânga!
Virează tu, spune supărat el! În stânga e prăpastie! E marea prăvălită sub o stâncă uriașă.
Acum virați la stânga!
E clar că gps-ul a înnebunit. Vrea să ne omoare. Să ne arunce într-o mare străină și să scape de noi.
Văd cum el întinde mâna și-l reduce la tăcere, printr-o atingere. Rămân notițele de pe genunchii mei și, desigur, intuiția. Care de data asta funcționează. M-am prins, gps-ul suferă de caniculă și nu-l mai duce capul. Ne-a lăsat baltă, să ne descurcăm singuri. Ce atâta tevatură. Columb n-avea gps și s-a descurcat! Noi, de ce nu? Intru eu în postura de gps și mă descurc de minune.
După stânci, intuiesc marea. Zărită, ițită, ba apare, ba dispare. Se simte briza. Se simte aerul sonor. Muzica locului. Hotelurile primitoare se înșiră în trepte către pădure. Clădiri gigant ce adăpostesc vacanțele noastre. Recepționerele sunt fete frumoase, tinere și super instruite să fie amabile. Engleza lor o fi bună, a mea, clar, e lipsă. Mă doare gura, mă dor mâinile.
Senchiu, veri maci, tu bir, ailăviu, (pe asta n-am voie s-o spun), lanci, big, (nu știu la ce folosește), metaxa, (nici pe asta n-am voie s-o spun că nu-i fri), până ajungem la prosoape.
Sunt gratis, trebuie numai să le ceri.
Cum se spune la prosop în engleză? Ce te uiți așa la mine că eu cu Kaktebeazavut, nu știu engleză. Atunci, sclipirea din ochi m-a dat de gol. Adusesem cu mine ghidul de conversație român-englez, cumpărat și nedesfăcut până la destinație.
Capitolul piscină. Caut. Nu-i. Caut încă o dată mai cu atenție. Găsesc alte cuvinte. Prosop lipsește. Uită-te pe telefon, google translate. Așa, tauăr. Tu tauăr, pliz! Alături de un rânjet. Am scăpat. Avem prosoape la șezlong. Beri reci la pahar. Privirile roată în jur.
Citesc de curiozitate în ghidul meu să văd ce am pierdut. Întâi varianta românească.
Din ce se compune micul dejun? Micul dejun se compune din ceai/cafea și pâine cu unt/gem.
Până aici am înțeles. Continui să citesc.
 În familiile înstărite el se compune din: ceai/cafea/lapte și ouă, unt, pâine prăjită, fructe, etc, etc. Urmează o listă lungă de bunătăți la care au dreptul aceste familii înstărite.
Râd cu lacrimi. Îi arăt și lui și râdem împreună. Cei din jur nu înțeleg. Acest ghid de conversație nou-nouț, făcut cu vreo mie de ani în urmă, mi se pare o carte de un umor nebun. Și continuăm să râdem cu gândul la farfuriile de la micul dejun, supraîncărcate în regim de all inclusive, care au făcut saltul de la regimul de familie săracă la cea de familie înstărită.
Zilele au continuat cu cofi pliz, aiscrim pliz, troscău pliz, not anderstend? Scoci, nău ais, (lasă că gheața o bem acasă), tu pune rachiul, bre!
În fine, la marea lor a fost foarte frumos. De la toate dughenele te înștiința câte-o tanti că are-o mamă din România. Motiv suficient să cumperi de la ea.
La plecare gps-ul a cântat ușurel aznemoga, zvagom, stacika. Făcea grevă diliul. De parcă fără el nu ajungeam noi acasă.
Ajungem în Vamă. Cerem o shaorma cu de toate. Ospătarul ne înțelege. Și ne zâmbește. Mâncăm fericiți. Merg la toaleta terasei să-mi spăl mâinile. E un motiv să inspectez curățenia. E foarte curat. Lingi mac, cum se spune. Nicio diferență între acolo și aici. Alergăm până pe plajă. E amiază și soarele e blând cu noi. Pescărușii țipă și ne trezim ținându-ne de mâini și ascultând valurile. Parcă vorbesc. Marea lor era altfel. Marea noastră e altfel. Păi nu-i aceeași mare? De ce o percepem diferit? Nu, nu-i aceeași mare. A lor vorbește cu gău și a noastră cu hai!
Și știi ce cred eu? Că marea noastră e mama tuturor mărilor!


sâmbătă, 7 mai 2016

Proză scurtă. Punct

Cartea Proză scurtă. Punct poate fi comandată aici.
Sau direct la editură, la tel.  021 260 012
                                              0722 156 408
sau la info@ epublishers.info