Puteți comanda cărțile mele aici!
Punct și de la capăt - Valeria Manta-Tăicuțu (Revista Plumb, nr 6, iunie 2017)
După câteva cărți pentru copii, bine primite de public, dar
și de criticii literari ai momentului (dovadă, în acest sens, fiind
nenumăratele premii decernate de organizatorii unor festivaluri importante), T
i n c u ț a H o r o n c e a n u Bernevic scoate un volum de proză scurtă,
interesant prin conținut și prin tehnicile narative abordate. În general,
autoarea băcăuană se situează într-o perspectivă fals-subiectivă, apelând la un
narator care poate fi un tânăr în vizită la muzeu („T+I=Love”), o fată obișnuită, pe care un gest făcut din sărăcie o transformă în starletă („Cumpărăm
păr”), o mamă cu copil bolnav de leucemie („O zi de 1 Iunie”) ș.a.m.d., adică
oameni obișnuiți, care trec prin secvențe decupate dintr-o existență cenușie,
cu orizont limitat. Personajele, în bună parte învinși de necazuri, trăind
într-un spațiu închis, bolnavi (la minte și la trup), funcționari mărunți,
tineri la început de carieră, cupluri încă nesudate, tinere cu aspirații
modeste, se mișcă de parcă altcineva le-ar dicta mișcările, resemnate, incapabile
de revoltă, fiecare având ceva din structura „omului de la lumânări”, care
„Lucrează ca o furnică într-un mușuroi invizibil. Fără comentarii, fără
explicații!” (pag. 108). În câteva schițe, perspectiva este obiectivă („Igor și
moartea”, „Hormoniada”, „Mica oloagă” etc.), deși mărcile subiectivității
există în compasiunea ghicită a autoarei pentru cei aflați în suferință, pe
patul de boală ori de moarte. Nu s-ar putea spune că Tincuța Horonceanu
Bernevic este o scriitoare sentimentală, amatoare de exaltări ori lamentații;
dimpotrivă, avem de-a face cu o prozatoare care pare să-și fi găsit deja
propriul stil, capabilă să construiască un discurs narativ curățat de balast,
în care mai important este ceea ce se comunică, nu fraza forjată. Proza scurtă
propusă spre lectură pornește, în general, de la un gest banal – un drum cu
autobuzul, o plimbare prin parc, o vizită la muzeu, o excursie în pădure,
întoarcerea de la serviciu, rutina zilnică a unei gospodine sau a unui slujbaș
mărunt prin instituții fără importanță, pentru ca, în mod surprinzător, să se
producă o ruptură în real, astfel că cititorul se vede pus în situația de a
pătrunde, când se așteaptă mai puțin, în fantastic. Igor, din povestirea deja
citată, are o boală incurabilă: prin vis, intră într-o altă realitate,
călătorește - și rămâne – în viitor, singurul loc unde se poate vindeca; în
„Zece pâini”, Șofran călătorește din viață spre moarte și înapoi; tânăra din
„Vânzătorul de mere” începe să vadă enorm și să simtă monstruos, exacerbarea
simțurilor (are vedenii și auzenii) plecând de la un gest banal, dar încărcat
de semnificații. Tincuța Horonceanu Bernevic experimentează atât proza de tip
realist, cât și proza fantastică ori pe cea cu tentă umoristică („Lică”,
„Cerceii fermecați”, „Nuielușa de alun”); ea poate scrie, deopotrivă, foaia de
temperatură a unui bolnav sau o tabletă comică, poate construi, cu aceeași
siguranță în tăietura frazei, o situație dramatică sau una cu semnificații
mito-poetice. Indiferent de vârstă, sex ori stare socială, personajele din
„Proză scurtă. Punct” sunt în stare să evadeze, prin vis, prin joc, ori numai
cu gândul, din realitatea imediată într-un loc imaginar, întotdeauna mai bun
decât lumea în care trăiesc. Tânăra din „Omulețul din puzzle”, măcinată de
singurătate, nu-și împietrește sufletul, nu-și plânge de milă, nu caută soluții
spectaculoase de salvare. Când trece pragul unei librării - și o face des –
este ca și când ar începe să construiască alt univers, plin de grădini care
pleacă de pe cartoane colorate și prind viață în chip miraculos: „N-am mai
reușit să fac omulețul la loc. Mi-a rămas doar grădina de trandafiri din fața
blocului, pe care o îngrijesc cu drag. Trandafirii înfloresc de câte ori le
spun: Bună dimineața! Vecinii nu vor ști niciodată că sunt trandafiri din
puzzle!” (pag. 136). Tincuța Horonceanu Bernevic se află la începutul carierei
de prozatoare și, după cum o demonstrează schițele/ povestirile din „Proză
scurtă. Punct”, ea va scrie în continuare, abordând, probabil, și specii epice
de mai mari dimensiuni (nuvelă, chiar și roman), pentru că are tot ce-i
trebuie: spirit de observație, o mare capacitate de analiză și sinteză,
bun-gust și, nu în ultimul rând, talent.
Tincuța Horonceanu Bernevic: Proză scurtă. Punct , eLiteratura,
2016
https://usrbacau.ro/wp-content/uploads/2017/06/Nr.-6-iunie-2017_Layout-1.pdf-2-15.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu